Repede-repejor

Noapte.
Lumini pe ici pe colo, ratacite de cate-un felinar inveselit.
Pe trecerea de pietoni doi ochi traverseaza grabiti. Din globii lor vinisoare subtiri de sange curg pe caldaram. Clipesc speriati din gene uriase, lipite de ochi cu cate un pic de scoci. Se unesc pe alocuri si se rasfrang in jos sub greutatea cate unui strop de sange.
Un pitic cu gura de tomberon alearga dupa ei sa ii adune. Nu se poate dom'ne! atata mizerie facuta de doi ochi.
Felinarul oboseste. Lumina palpaie din ce in ce mai slab.
Se face intuneric.
Bezna si liniste.

To be or not to be.... married

Am crescut cu iluzia nuntii... am crezut de fiecare data ca "this is the one" si nimic nu va interveni in iubirea noastra. Ca vom traversa impreuna fiecare hop si problema asa cum traversezi lacul.

De multe ori am vazut cum lacul se transforma in fluviu apoi in mare si in final intr-un ocean de netrecut. Uneori am stat si am privit de alaturi, alteori am facut pe dracu in patru sa opresc marea sa se tranforme in ocean, sa o silesc sa se intoarca la stadiul de lac.
Am esuat victorios de fiecare data. Am ramas cu gustul amar al despartirii si cu mii si mii de intrebari unde am gresit? unde a gresit? daca acolo la momentul ala - stiu eu care - actionam altfel, acum am mai fi fost impreuna?

Cu trecerea timpului am invatat sa depozitez cu grija toate intrebarile astea intr-un ungher si sa le las sa decanteze in speranta ca la un moment dat voi afla si raspunsul. Inca mai astept...

Acum, la un doar un pas distanta de nunta stau stramb si incerc sa gandesc drept. Desi poate imi fac mai mult rau decat bine, incerc sa imi aduc aminte cum visam la 18 ani, apoi la 23 si la 25 de ani; cum visam ca va fi barbatul ideal.

Am crescut cu poeziile lui Nichita Stanescu sub perna si muzica celor de la Vama Veche la maxim in urechi Si mi-am imaginat de multe ori iubirea la fel de idilica, feerica si perfecta.

Mi-am dorit barbati romantici care sa imi spuna la ureche povesti siropoase. Mi-a trecut. Ceva nu cadra cu viata sociala mult prea agitata. Cu noptile pierdute prin discoteci si mandria ca uite - totusi nu am cearcane desi nu dorm de 72 de ore.

Am vrut apoi barbati petrecareti, care sa tina pasul cu energia si cheful meu de dans. Dar i-am epuizat repede, dezamagita de lipsa de continut, de forma fara fond.

Am incercat si relatii de compromis, in care nu iubeam dar ma simteam iubita. Erau ca un foc de paie si imediat ce famoasa "chemistry" era doar scantei aruncate pe alocuri, dadeam bir cu fugitii.

Am cautat perfectiune in iubire cu disperare, de multe ori in detrimentul ambitiei de a-mi construi temeinic o cariera. Am cautat barbatul perfect care sa apara in zare, cu razele unui superb apus de soare in spate, erudit, de o inteligenta sclipitoare, generos si dispus sa imi satisfaca toate mofturile. Nu l-am vrut nici blond, nici brunet, nici inalt, nici slab, nici musculos... l-am vrut al meu pana la ultimul fir de par (deh... posesiva ca si cu jucariile in copilarie) Ba chiar i-am atribuit si defecte - constienta fiind ca orice om le are si, ca atare, si barbatul meu trebuie musai sa le aiba.

Si aici mi-am gasit greseala, fisura din armura barbatului meu perfect: are alte defecte. Nimic din ce mi-am imaginat eu, nici macar unul din cele pe care i le-am atribuit barbatului din fantezia mea. Are altele - unele mici, altele mari, unele peste care am trecut, altele peste care inca ma chinui sa trec, altele care mi se par de netrecut.

Si totusi... suntem la un pas distanta de nunta, cu alergaturi in stanga si in dreapta, ca totul sa iasa perfect, feeric, idilic. N-o fi el desprins nici din simbolismul lui Nichita, nici din romantismul lui Chirila dar e al meu si, inexplicabil, fara motiv, fara sa inteleg, fara sa constientizez de multe ori IL IUBESC! si DA, domne' il iau de barbat!