Vineri am plecat la mare!
Cu vantul in plete si narile frematand de nerabdare... cu sangele pulsand in ritmul valurilor... cu nelinistea ca o sa plece soarele inainte de a ajunge eu acolo.
Trei zile de relaxare totala si pura placere. Balacit in apa calda si primitoare a marii, stat ca pitarca pe sezlong si lenevit sub razele obraznice ale soarelui care nu lasau petic de piele nesarutat; rasfat total cu cu porumb copt (yummi), vata de zahar rosie ca focul, bere, inghetata, etcetera. Placeri lumesti, mult prea banale dar care iti ofera satisfactii.
Am spus adio curelor de slabire, grijii pentru kilogramele in plus, atentiei sa nu se vada celulita pe coapse. Nu mai conta decat ca eram la mare, ca soarele ma rasfata din cap pana in picioare, ca luna plina imi punea iubitul intr-o lumina cu totul speciala, cuceritoare.
Am mai avut parte de o incantare : placerea de a face pentru prima oara un lucru. Am fost prima oara la delfinariu, a fost prima data cand mi-am sarutat iubitul sub clar de luna pe malul marii, prima oara cand am ascultat marea pe intuneric, cu ochii inchisi, incercand sa memorez pentru multa vreme sunetu-i tumultuos. Desi par lucruri neimportante, privite prin prisma lucrului facut prima oara au capatat forme gigantice si noi sensuri. Intoarcerea in oras a fost de-a dreptul cruda. Intoarcerea la smogul orasului, la drumurile pe care municipalitatea le rascheteaza pentru a le innoi, la stresul si termenele limita de la servici. Descopar aici oameni care nu au timp de o vorba buna, care alearga dintr-un colt al orasului in celalalt fara a schita macar un zambet, permanent incruntati, permanent stresati.
Redevin un om al orasului. Ma intorc in cusca pe care societatea mi-a oferit-o si astept cuminte momentul in care jungla marii imi va fi din nou accesibila. Pana atunci... zambetul incepe usor usor sa dispara, veselia... se risipeste ca prin farmec (chiar asa, unde naiba imi e veselia?) si .... totul revine la un normal urat, gri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu