luni, 4 iulie 2011

Lost


never practiced yoga in my life
never did anything serene, with relaxation
always anxious, always nervous
now feels like I'm living someone elses life
not mine, not me, not found, nor lost
seeing pictures of others serenely enjoying life
feels like betrayal of my soul
feels like it's been lost before i could ever find it
i wan' a different life
don'no how to change this one
i just know i don't want it

joi, 3 iunie 2010

so tired sau cum i fucked up an apparently good thing


atat de obosita, de satula
de lupte inutile
si de oameni care vor sa-mi fie prieteni
cand n-am sustinere nici pe dusmani
atat de obosita, de satula
de oameni de-aproape straini
si oameni de departe prieteni
unde e diferenta?
cine o cauta, cine ma vrea?
atat de obosita, de satula
fara rosturi, plina de scene
filmate de sus din filme americane
nu le vreau, nu ii vreau
atat de obosita, de satula
de prieteni declarati care nu ma inteleg
de oameni naivi, desarti si goi
ce trailer indian, ce zeu wu-shu chinez
m-asteapta dupa usa gri?

miercuri, 24 martie 2010

Pantoful lucios...fara staif

Nu stiu de cand s-a lansat Il Makiage in Romania dar ieri, dintr-un imbold feisbuchist, m-am dus la prezentarea lor.
Tocmai cand ma pregateam sa le aduc drept ofranda o lista ridicol de lunga de elogii, s-a intamplat dezamagirea.
Luxul sediului si prezentarea destul de elocventa a lui Alex s-au estompat brusc la machiaj. Make-up artist or no make-up artist, mi se pare ca in orice domeniu - beauty or no beauty - un minim de bun simt este absolut necesar. Tocmai de aceea refuz sa cataloghez altfel decat curata nesimtire iesirea acelei make-up artist care - intr-o incercare de a oferi un machiaj vag elegant - mai avea putin si ma dadea pe usa afara pentru simplul motiv ca programul ei se incheie la 8. Era 8 fara 10 cand m-a invitat, cu un rictus nervos al colturilor gurii, sa ma asez pe fatidicul scaun. Aruncase inainte o privire furibunda spre Alex care, nonshalant si cu larghete, convingea o dama bine, intre doua varste, sa cumpere voluminos cosmetice Il Makiage.
Intr-o descriere scurt eufemistica, intregul show de aseara mi s-a parut asemeni unui pantof bine lustruit, stralucind de iti ia ochii, dar care are brantul dezlipit, murdar si putind a transpiratie.

marți, 1 septembrie 2009

ghemul de ata

mi-e dor de el
dimineata raman pe marginea patului, in capul oaselor, minute in sir. m-as uita pe partea lui de pat dar mi-e frica... de ce stiu ca mi-e frica... el nu-i acolo. mana bajbaie ratacita prin cearceafuri... desi stie si ea, biata, la fel de bine ca nu-l gaseste.
ma adun ca resturile pe faras si ma arunc in valtoarea lumii. in jurul meu se rade, se glumeste, lumea traieste. repet robotizat gesturile lor, mimica lor, le imit rasul... and everybody is buying it.
asta e bine.
inca mai e bine.

vineri, 6 februarie 2009

ce s-a mai intamplat sau de ce prefer dezamagirile


prieteni regasiti si prieteni pierduti
iubiri transformate in ura si apoi iar in iubiri
timpuri pierdute privind in gol
imaginatii regasite privind prin iarba
plictiseala zilelor la birou si bucuria sarbatorilor
amorteala, simplitate, banalitate
excitarile creative ale unui scriitor nepublicat

dezamagirile vietii vin sa umple golul lasat de victorii. caci dupa ele... dupa orice victorie, vine ea, nesuferita, inconfundabila pauza, momentul de suspecta liniste in care privest in gol si astepti urmatoarea provocare, secundata de momentul victoriei. iar pauza... linistea... golul ... sunt mai insuportabile decat dezamagirile.

joi, 4 septembrie 2008

stapana peste o lume de nimicuri

existenta intre birou si casa
o banalitate monstruoasa
un televizor prezinta vise americane, intrigi mexicane si tragedii romanesti

te uiti la televizor blazat si visezi cu ochii deschisi la amoruri americane cu happy end
ai vrea sa ai ceva pentru care sa te zbati
si apoi te ridici cuminte, te duci la pat sa iti odihnesti oasele
a doua zi... cu nimic diferita ... birou... casa...
te invarti in aceeasi lume sordida cu tigani transpirati si putind infiorator care se impiedica langa tine si se lipesc scabros de asfaltul la fel de jegos ca ei.
in masina, la semafor, unul isi scoate mucii din nas cu religiozitate. probabil e un gest pe care il repeta obsesiv la fiecare semafor... ce altceva sa faca?
noaptea da orasului o aura gri - argintie... un oarecare farmec pe care il resimti ca o epava in costinesti - departe de tine. si tu impasibil, inchizi ochii visand la succese americane - off, nu mai vin americanii!
jegul.... praful... fetele triste... saracia batranicilor care vin incarcate de la piata
jmekeri de cartier care isi lipesc pofticiosi privirile de cate un corp de adolescenta in formare
bogatia apartine celor din maybach

marți, 29 iulie 2008

povesti care nu se intampla niciodata

multe
vise
povesti de groaza pe care le gandesti privind -o
dorinta de a face rau
sange curgand din vene iar tu... privind in gol langa cadavru
simplitate in crima
rautate viscerala
panditul dupa colt.
urmarind diavolul care te chinuie... iti zambeste in fata
nu-i e frica de tine
stie ca nu o sa faci nimic
poti doar sa visezi
cum distrugi totul
cum te lansezi intr-un haos de violenta

marți, 15 iulie 2008

o zi ploioasa in bucuresti

in zilele ploioase Bucurestiul devine un film alb-negru cu cateva tuse de culoare
imi place ploaia
alb si negru devine o combinatie fermecatoare
cand compari cu griul sobolan obisnuit al bucurestiului

momente de introspectie
vreme de facut copii
stropi transparenti, picaturi mari
un fulger razlet iti aduce aminte ca natura isi preia drepturile
tunetul puternic sperie o pisica gri
e mai frumoasa decat orasul
pisica adica
ganduri amalgamate
roze mici intr-o gradina reinvie sub picaturile violente

o balerina silfida aluneca gratios
s-a murdarit
se amuza
rade in hohote
rasul ei - curcubeu multicolor intr-o zi alb-negru
e frumos cand ploua

o pipita in rosu alearga
se fereste de ploaie
se adaposteste sub o umbrela gri si injura copios
de-aia e pipita
parul perfect aranjat se razleteste
scoate repede o oglinda
se admira
incepe sa isi aranjeze parul

naturalul zboara prin ploaie
pipita il alunga si isi reface coafura pompoasa
arata trist

prefer ploaia

vineri, 4 iulie 2008

obraznicie

cel mai mult urasc oamenii care nu accepta diferentele de opinie. nu oblig pe nimeni sa fie de acord cu mine si am pretentia ca nici eu la randul meu sa nu fiu obligata sa concur la parerea altora.
Toti avem dreptul la opinia / parerea / impresia noastra personala, obtinuta dupa indelungi ani de observatii a lucrurilor care ne inconjoara si a imprejurarilor care ne-au format.

neavenitii care nu sunt in stare sa inteleaga acest lucru sa se abtina!! Poate chiar ar fi bine sa isi tina gurile inchise complet in prezenta mea. lucru care nu imi poate oferi decat confortul unei zile petrecute in liniste.

Iar daca doamne fereste imi permit vreodata sa am OBRAZNICIA de a avea o parere diferita de a celorlalti, ei bine atunci CEILALTI sa accepte acest lucru!!

Si pentru ca azi am si eu acea atitudine de jemenfiche pe care tot prietenii ma admonesteaza sa o adopt o data si o data ... o sa fiu ingrozitor de obraznica si o sa urlu in gura mare tuturor celor care au urechi sa ma asculte ca EU am o parere diferita de a lor.

cei care nu sunt in stare sa accepte acest lucru sa nu imi stea prin preajma!!!

joi, 22 mai 2008

rosii verzi prajite

In seara asta vreau rosii verzi prajite.
Asta e un film pe care l-am vazut eu cand eram copil. era o poveste de dragoste incalcita intre niste oameni simpli, americani bineinteles, care se luptau cu existenta zilnica si dilemele clasice: dragoste, bani, viata si moarte.
m-a impresionat atunci, chiar mi-a placut.
nu stiu daca mi-ar mai place si azi dar avea ceva filmul ala care mi-a ramas in minte multa vreme.
rosii verzi prajite era o mancare gatita de una din eroinele filmului intr-o bodega clasic americana in care se adunai red-necks soiosi si indragostiti lulea de carciumareasa.
m-am tot intrebat, de-a lungul timpului, ce gust or avea rosiile verzi prajite
n-am facut niciodata. probabil pentru ca atunci cand intru in bucatarie sa gatesc (si se intampla rar) ma limitez tot la ce e romaneste. la gusturi rafinate moldovenesti sau ardelenesti. la gustari dobrogene, suta la suta tatarasti care imi amintesc de vacante petrecute la techirghiol si tantari mari, urati de care ma feream sub voalul de fum de tigara.

azi insa, cand ma simt de parca merg doar in marsarier si ma simt trista fara motiv, mi-am adus aminte ca vreau sa mananc rosii verzi prajite. sa vad daca asa simt si eu americaneste

vineri, 16 mai 2008

wake up and smell the coffee

Parisul mi-a oferit cea mai romantica stacana de cafea
ultima zi in Paris
canapeaua moale si pufoasa, intr-o cafenea mirosind a caramel
o dimineata insorita
abia se oprise ploaia
prin geam razbatea un soare bland...
in fata mea o straduta pietruita cubic, galben-rosiatica ca-n povestea lui Oz
un baietel se chinuie sa isi lege bicicleta de gardul parcul in timp ce mama il privea rabdatoare
zambea...
a reusit ... e tare mandru de el
n-am vrut decaff
dincolo de tejghea o doamna plinuta si toata numai zambet se uita mirata la mine:
Vous-etes sure?

aroma dulce-amaruie si EL ...
nici un cuvant
nici nu era nevoie

honey moon asa cum n-am indraznit sa visez
Mersi A. Mersi S.

Mi-ati dati aripi viselor
mai rar...

Ciclicitate...
Facultatea mi-am petrecut-o intre momentele pline de stacane de cafea si momentele in care refuzam cu incapatanare chiar si o picatura. Sa ne intelegem: yes coffee = sesiune, no coffee = no sesiune.

azi coffee = treaba, no coffee= no treaba at all.
Tabietul de dimineata implica ajunsul la birou cu ochii mijiti abia, rupta de somn si muta.
Urmeaza momentul delicios al prepararii cafelei in bucatarie, mirosul dulce-amarui emanat usor usor si ... ahh! prima gura de cafea .... sweet

matur instinctiv cu mana firele de zahar ramase pe masa...
mie nu imi placea cafeaua... o beam ca sa ma tina treaza in noptile confuze, pline de cursuri imprastiate pe jos in mijlocul sufrageriei

azi cafeaua si-a facut loc in ritualul zilnic
imi place cafeaua...
e bine si asa...

vineri, 18 aprilie 2008

none of us are free

Fiecare isi dezvolt propriul set de convingeri, de principii si tine cu dintii de ele.
Suntem rezultatul a ceea ce am trait, a ceea ce am vazut, placut, urat sau pur si simplu stricat intr-o viata. Avem convingeri clare, aliniate pe alb si negru si cateva zone de gri. Prea putine ca sa conteze.

Ne trezim ca ne aparam dreptul de a ne bucura sau plictisi ingrozitor si vrem sa urlam in toate cele patru zari placerile / plictisurile noastre.
Sinceritatea poate fi bruta si brutala in egala masura.
Nu stiu alta cale, nu cunosc alt drum, nu recunosc alte convingeri sau alte pareri decat ale mele - cat de usor e sa adopti o atitudine unilaterala, in care tot ce conteaza esti tu si parerile tale. ce usor e sa urlam in stanga si in dreapt cat de mult iubim, uram.
De multe ori toate astea depasesc dorinta firesc umana de a fi placuti si acceptati in societate. Si atunic te trezesti ca mergi prea mult pe alb si negru, prea putin pe gri, ca refuzi sa vezi dincolo de orizontul propriu.
A te accepta asa cum esti este mandatorie pentru a te place pe tine. A accepta ca vrei sa fii placut de restul lumii, ca inghiti bullshit din stanga si din dreapta doar pentru a te incadra intr-un grup e o cu totul alta poveste. O poveste pe care o agreezi cand iti convine, pe care o renegi si ignori atunci cand "nu te coafeaza".
Ce incerc sa spun? Ca viata e plina de bullshit pe care il inghiti cu placere de cele mai multe ori.
Bullshit pe care altii il lungesc pe paine si ti-l intind cu un zambet larg. Iar tu - oricare ai fi - il primesti cu un zambet egal de larg si il mananci tacticos la umbra unei personalitati schimbatoare dupa cum bate vantul...sau mai precis dupa cum ti se serveste bullshitul.
Iar eu nu sunt nici o exceptie de la regula.
Post-scriptum:
C. - the show still sucked! :)

luni, 14 aprilie 2008

la tara

Franturi din viata la tara a copilului acum pink :

Baietii veniti cu steaua la usa, cantand tare si complet in dezacord. Erau ditai vlajganii de care m-am speriat si m-am ascuns dupa picioarele tatei cand i-am vazut. (aveam 2 ani)

un vecin nume Bebe de care m-am indragostit la prima vedere, proaspat iesit din armata, cu ochii de un albastru dezarmant care-mi dadea bomboane si ma juca "de-a calu" (aveam 5 ani)

bucataria mica si inghesuita a bunicii, cu peretii strambi si usor galbui, in care imi facea ceai cald si ma infofolea in paturi sa nu inghet in miez de iarna. (aveam 8 ani)

mirosul patrunzator de gutui cand ma urcam in batranul copac sa sar gardul pentru a merge la disco (aveam 17 ani)

leaganul batran, facut din funie, pe ramul unui alt gutui, care mi-a facut la cucuie o gramada (nu mai tin minte varsta) si porumbl furat de la vecini si copt in spuza cuptorului, in miez de noapte, ascultand povestile de razboi ale bunicului.

iarba proaspata deasa in care ma aruncam sa nu ma vada mamaie cand o auzeam strigandu-ma prin curte ca facusem iar o boacana si painile - cate 10 o data, scoase aburind din cuptor, sa aiba toata familia. era o vreme cand buni facea paine pentru toti. acum ii ducem noi din aceea de la oras, seaca, fara gust si umflata cu e-uri.

cateaua Linda (doamne era sa o uit pe Linda) care isi baga coada in foc, pofticioasa tare dupa o buca' de paine proaspata.

oamenii de zapada facuti in ulita si furatul de carbuni pentru ochi si gura. morcovul mi-l dadea "pe gratis" ca nu se poate om fara nas.

bradutul din plastic, nu mai inalt de juma de metru, pe care il montam cu totii in camera cea buna a casei.

alergatul in praful ulitei, cu picioarele goale si sosetele uitate la margine de ulita (eram in prima zi de vacanta de scoala.

am fost un copil cuminte. iar cicatricile din genunchi si coate sunt tot atatea semne ale cuminteniei. dar nu-mi mai amintesc asa de multe. au disparut sute de zile, mii de amintiri facute acolo, in curtea verde a bunicilor.
nu-mi aduc aminte sa fi spalat vreo fructa, sa fi mancat altfel decat la gramada cu ceilalti copii, toti cu aceeasi lingura.
imi aduc aminte insa plecarea la bucuresti, obligatia de a purta sosete si pantofi (doamne, ce ma mai certa tovarasa invatatoare cand ma descaltam in clasa) si bucuria reintoarcerii iara si iara la tara.

am devenit atat de obositi incat weekendurile abia ne taram din paturi, ne miscam robotizat prin casa. drumurile pana la tara sunt tot mai rare - nu mai avem timp. si acolo, cu sufletul la gura, in fiecare sambata doi batranei ies la poarta, pe banca si se uita in lungul ulitei - doar doar or veni copii.

Natural Born Leader

Am crescut crezand ca nu ma pricep la nimic.
nici acum nu sunt eu prea convinsa ca sunt multe aspecte pe care pot sa le coordonez in viata mea. dincolo de profesional, de personal, de social... intervine acel EU care te intreaba : " da de ce mama dracului nu iti misti curul? de ce nu faci ceva daca iti convine atat de putin situatia de acum?"
iar raspunsul vine simplu, banal: "sa dea mama dracului daca stiu de ce"

din viata lui A.

A. isi aprinse tacticoasa o tigara.
Se ridicase simplu, fara miscarile languroase de acum cateva minute. Apoi se chircise copilareste pe scaunul mic, rosu din bucatarie si acum urmarea absenta rotocoalele de fum pe care le scotea tigara.
Are pe ea un tricou albastru ce ii acopera pulpele viguroase. Isi baga picioarele sub tricou pana nu i se mai vede decat pedichiura ingrijita, cu unghii lacuite cu rosu intens.

Ar vrea sa isi faca o cafea dar ii e lene.
Unde imi sunt ciorapii?
A. ridica lenesa o mana si arata cu degetul intr-o directie vaga. Cand il vazuse asa caraghios, doar cu sosetele in picioare o bufnise rasul. Niste sosete negre, scurte, usor roase la degete. Dupa inca 2-3 purtari probabil ca degetul cel mare o sa iasa obraznic din soseta, sa isi faca detinatorul de rusine. A. se gandise serios daca sa ii zica... dar i se facuse lehamite. Ii spusese doar absent sa isi scoata sosetele si atat.
Nu faci si tu o cafea?
Se uita la el chioras. N-avea chef. Vroia doar sa il vada plecat, sa ramana doar ea cu pisica.

Ii ceruse favorul asta de mult timp. Il refuza mereu, scarbita de aspectul pielii flescaite si al parului slinos de pe piept care se intrezarea sub camasa cu gulerul mereu desfacut. Nu il vazuse niciodata cu cravata. Capul mare, cu un inceput de chelie, era stramb atasat de corp printr-un gat mic, gros, mereu transpirat.
(va urma)

marți, 8 aprilie 2008

interminabil


minnie mouse
telefon si coca cola
fum de tigara incolacindu-se spre geam
bucatari cu sushi
breton ciufulit si ochi seriosi
rosu, rosu, rosu
lipstick in 2008
fetita cu pantofi rosii
vama veche inseparabila de-o votca buna
broscute testoase sovaitoare
un fotoliu plin de toale necalcate
o ploaie verde
tigancusa in picioarele goale
un telefon roz
zambet de counterstrike
parchet de bambus fals
geanta lac de verde
fragmente dintr-o viata plictisita (oare plictisitoare?)
o interminabila lista de dorinte, de vise pe care le-am uitat.
Nu mai stiu sa visez... sau mai stiu? toti in jurul meu lucreaza, concentrati si incruntati asupra cate unui calculator. se fac conexiuni, relativizari... se doresc rezultate... se alearga dupa faxuri...
iar eu stau si ma uit pe geam cu parul valvoi, visand cu ochii deschisi la vise pe care le-am uitat.
nu mai stiu sa visez

marți, 1 aprilie 2008

Lentile

Am o gramada de amintiri din copilarie. Multe singure. Adika... sa ne intelegem... eu si cu mine.
O echipa fenomenala, gata de toate nastrusniciile care puteau trece prin mintea unui copil.
si cam atat...
n-am fost niciodata omul echipei, omul care sa lucreze cu altii, care sa puna umarul pentru un bine colectiv.
nici macar in copilarie. si de aici cred ca mi se si trage. placerea de a gandi de una singura cele mai complicate universuri (sa zic universe??? ). erau realitati ale mele asa cum fiecare isi percepe realitatea sa. doar ca eu aveam mai multe.

si inca mai am. inca mi se invart prin fata ochilor lumi ciudate, intoarse de-andoaselea, pe care altii nu le vad.

sa fie asta un lucru rau?
dar nu, nu ma intereseaza daca e rau sau bine. toate lumile astea ciudate, inverse, rasucite si contorsionate in fel si chip doar pentru a-mi face mie placere, doar pentru a se mula pe poftele si chefurile mele.... ele, ele sunt cele care ma tin pe linia de plutire. Ele ma ajuta sa vad lumea printr-o serie de lentile diferite...
ele imi permit sa vad mai multe ferestre in forme si culori diferite acolo unde altii vad una singura, probabil patrata si de termopan.

am avut perioade.. shit! inca mai am, cand ma gandesc ca anormalul e la mine acasa "la el acasa", ca ciudateniile mele sunt tabu pentru ca nu am curajul de a-mi explica nici macar mie insumi simbolistica lor.

rasfrangand amintirile din copilarie printr-una din lentilele mai... apropiata de realitatea colectiva... imi era ciuda ca nu am fost un copil comunicativ. ca singuratatea imi era cea mai buna prietena, alaturi de acel "eu" cu care vorbeam zilnic.

dar ... cum lentilele se schimba si ele, se modifica si capete forme care mai de care mai ciudate, regretul pentru lipsa unei comunitati de copii nazdravani, galagiosi ca un stol de porumbei inocenti... se disipa... dispare intr-o mare de anormalitati care imi fac bine, care ma hranesc zilnic si care imi permit o supravietuire mai aparte de a celorlalti.

marți, 18 martie 2008

sfatul saptamanii

sfatul meu se opreste la un singur cuvant: IUBESTE!
da, exact asa, imperativ, obligatoriu, obraznic.

Am intalnit multe femei dezamagite in dragoste.
"barbatii e porci... ba nu doar al meu e porc. "
"am iubit cu tot sufletul dar relatia nu a mers"
"am fost amandoi prea orgoliosi"
motivele sunt multe, complicate, simple, de neexplicat sau chiar de neinteles.
Toate am trecut printr-o poveste de dragoste care a lasat cicatrici, care ne-a aruncat un pic sub canapea sa ne lingem ranile. si - nu-i asa? - am regasit de fiecare data forta de a iesi de sub canapea, de a ne scutura si de a merge mai departe.
Iubeste! cu toata inima, cu toata daruirea, cu toata dorinta de care esti capabila.
nimic nu se compara cu entuziasmul si ochelarii roz de pe nas prin care vezi lumea cand iubesti
Iubeste! lasa-te sedusa, imbratiseaza, saruta, innebuneste cu un simplu zambet. E cea mai fermecata perioada din intreaga noastra existenta.
si ferice de cele in stare sa iubeasca o viata intreaga!

joi, 13 martie 2008

va provoc la leapsa

Eh... uite ca ma dedau si eu la jocuri pe bloguri.
si va propun un soi de... leapsa? hai sa ii zicem asa.
si prima "alergatura" online e dupa culoarea rosie.
In fiecare dintre noi vibreaza amintiri, asocieri inedite si curiozitati...la care nu ne-am mai gandit de mult.
deci.... (vorba rumanului)
CE INSEAMNA PENTRU VOI CULOAREA ROSIE?

si acum spun START si incep eu
rosie e prima pereche de pantofi cumparata din banii mei (da, o mai am si acum)
rosu e nasul lu' rudolph - ala pe care il bodonganeam pe ascuns, sub plapuma inainte sa adorm ca "din cauza lui intarzie Mos Craciun, stiu eu"
rosie rau de tot a fost prima julitura patita cand incercam sa "ma dau cu rolele"

eii... si cam atat deocamdata. Va astept cu amintirile voastre. si ... cine stie... poate next time incercam culoarea verde