la tara

Franturi din viata la tara a copilului acum pink :

Baietii veniti cu steaua la usa, cantand tare si complet in dezacord. Erau ditai vlajganii de care m-am speriat si m-am ascuns dupa picioarele tatei cand i-am vazut. (aveam 2 ani)

un vecin nume Bebe de care m-am indragostit la prima vedere, proaspat iesit din armata, cu ochii de un albastru dezarmant care-mi dadea bomboane si ma juca "de-a calu" (aveam 5 ani)

bucataria mica si inghesuita a bunicii, cu peretii strambi si usor galbui, in care imi facea ceai cald si ma infofolea in paturi sa nu inghet in miez de iarna. (aveam 8 ani)

mirosul patrunzator de gutui cand ma urcam in batranul copac sa sar gardul pentru a merge la disco (aveam 17 ani)

leaganul batran, facut din funie, pe ramul unui alt gutui, care mi-a facut la cucuie o gramada (nu mai tin minte varsta) si porumbl furat de la vecini si copt in spuza cuptorului, in miez de noapte, ascultand povestile de razboi ale bunicului.

iarba proaspata deasa in care ma aruncam sa nu ma vada mamaie cand o auzeam strigandu-ma prin curte ca facusem iar o boacana si painile - cate 10 o data, scoase aburind din cuptor, sa aiba toata familia. era o vreme cand buni facea paine pentru toti. acum ii ducem noi din aceea de la oras, seaca, fara gust si umflata cu e-uri.

cateaua Linda (doamne era sa o uit pe Linda) care isi baga coada in foc, pofticioasa tare dupa o buca' de paine proaspata.

oamenii de zapada facuti in ulita si furatul de carbuni pentru ochi si gura. morcovul mi-l dadea "pe gratis" ca nu se poate om fara nas.

bradutul din plastic, nu mai inalt de juma de metru, pe care il montam cu totii in camera cea buna a casei.

alergatul in praful ulitei, cu picioarele goale si sosetele uitate la margine de ulita (eram in prima zi de vacanta de scoala.

am fost un copil cuminte. iar cicatricile din genunchi si coate sunt tot atatea semne ale cuminteniei. dar nu-mi mai amintesc asa de multe. au disparut sute de zile, mii de amintiri facute acolo, in curtea verde a bunicilor.
nu-mi aduc aminte sa fi spalat vreo fructa, sa fi mancat altfel decat la gramada cu ceilalti copii, toti cu aceeasi lingura.
imi aduc aminte insa plecarea la bucuresti, obligatia de a purta sosete si pantofi (doamne, ce ma mai certa tovarasa invatatoare cand ma descaltam in clasa) si bucuria reintoarcerii iara si iara la tara.

am devenit atat de obositi incat weekendurile abia ne taram din paturi, ne miscam robotizat prin casa. drumurile pana la tara sunt tot mai rare - nu mai avem timp. si acolo, cu sufletul la gura, in fiecare sambata doi batranei ies la poarta, pe banca si se uita in lungul ulitei - doar doar or veni copii.