luni, 3 martie 2008


Cartofi prajiti si pui "bitesize" cu sos buunut de usturoi
Paste quatro fromagi cu parmesan si un pic de marar presarat agale printre penne
Sarmalute grasune cu sunculita afumata
un tort mousse de ciocolata cu un rasfat de migdala si zahar pudra aruncat in goana pe margini

se vede cat mi-e de foame ?

un tiramiscu cu bogatie de cacao si aroma insatiabila de rom
ciulama alba ca spuma laptelui cu mamaliguta aburinda numa' buna de taiat cu ata
o ciorba nesimtit de grasa cu legume numai putin parlite sub palalaia focului

ah! cum imi zburda imaginatia spre mancaruri bogate, onctuoase, facute in casa, sub hota ce zumzaie ametitor si un bec cam bleg, palid, cu lumina intr-o parte

un pahar de wisky se alatura bucatarului in timpul gatelii grijulii si minutioase
un pahar de vin rosu, puternic si obraznic cu palatul gurii se alatura mancarii aburinde din farfurie
victorios, coniacul termina orgia digestiva

iar eu ma duc linistita la bucatarie, sa scot gogosarul rosu si obraznic din frigider si sa incep rontaitul

miercuri, 20 februarie 2008

mi-e dor

mi-e dor de prieteniile neconditionate
mi-e dor de noptile petrecute cu cursurile in brate, cu cafeaua langa mine si scrumiera full de mucuri de tigara adormite
mi-e dor de o cafea bauta timp de doua ore intr-o cafenea mica si umbroasa
mi-e dor de alergatul prin parcuri desculta, sa simt roua cum imi inconjoara talpile
mi-e dor de-un stol de cotofene pe care nu le ascultam si nu le intelegeam
mi-e dor de colarezii cu lapte facuti in casa
mi-e dor de omul de zapada fara nas si chior de-un ochi
mi-e dor de leaganul facut pe ramura a mai groasa a gutuiului batran

suntem compusi din amintiri. multe urate, multe frumoase.
suntem compusi din oamenii cu care ne-am intersectat visele si cuvintele
suntem compusi din prea putina vlaga si prea multe vise

marți, 12 februarie 2008

स-si दोरेस्क femeile दे १४ फेब्रुअरी


Pe toate blogurile, site-urile, portalurile gasesc aceeasi controversa - ne place nu ne place 14 februarie si importatul SF. Valentin.

Romanului (da da includ si femeile aici) s-a nascut carcotas. Ii place sa se certe, sa sara la harta si sa creeze controverse. De cand l-am importat pe frumosul si indragostitul Sf. Valentin ne certam incontinuu pe aceasta tema. Ba ca ne place ca uite asa mai stralucim si noi femeile, ba ca nu ne place ca noi stralucim tot timpul si nu avem nevoie de americanisme sa ne aratam unul altuia ca ne iubim.

Dar... hai sa recunoastem. Sunt multe, foarte multe femei care abia daca primesc cate un buchet de flori din partea sotului de ziua lor. Abia daca mai stralucesc. Si ele la randul lor sunt prea blazate sa faca un cadou "din senin" consortului. Si atunci... de ce sa nu ne bucuram de un import care de aduce un plus de stralucire?

De ce sa refuzam un cadou, de ce sa ne uratim stramband din buze a rautate in loc sa zambim delicat - asa cum numai noi stim - si sa ne gandim pline de entuziasm ce cadou sa ii facem rasfatatului din viata noastra.

Nici eu nu primesc cate un rasfat in fiecare zi - si sunt convinsa ca nici voi. Si eu mai uit sa fac un cadou "de chichi" doar pentru ca mi-a zambit dimineata. Si atunci? Nu e pacat sa ne certam pe bloguri sau la colturi de strada - il vrem nu il vrem pe Valentin, il acceptam nu il acceptam.

Intampin aceasta rezistenta in mod deosebit pe bloguri, pe siteuri - haideti sa profitam de inca o zi in care sa ne strigam in gura mare iubirea (si lumea sa nu se uite ciudat la noi ca de ce zbieram asa).

Bine, oricum nu ma intereseaza - poa' sa dea lumea ochii peste cap, sa ma injure soferii de camioane - eu tot ma pup in mijlocul strazii. Si .... mda... in orice zi, nu doar de Valentine.

luni, 1 octombrie 2007

Dis de dimineata

Suna!
Gata, incepe o noua zi de munca si eu trebuie sa ma grabesc.
Sunt intotdeauna in intarziere. Copilul din mine se razvrateste impotriva condicii ce isi cere in fiecare dimineata, cu nasul pe sus si un ranjet sarcastic drepturile: semnatura si ora ajungerii la birou.

Alerg, iar am intarziat. Taxiu' nu opreste. Mai fac cu mana inca unuia. Uraaa, victorie, asta a oprit. Mototolul de la volan arunca un ochi jignit la mine cand ii zic ca stiu eu un traseu mai bun. Cum domnisoara, nu aveti incredere in mine? Va duc ca vantu si ca gandu'
Lasa vantu, lasa gandu, du-ma pe unde vreau eu. Cat pe ce sa ma dau jos ... dar... asta inseama si mai mare intarzierea, si mai tarziu intalnirea cu nesuferita condica.

Am ajuns... dupa lupte seculare care durara 45 de minute reusii sa traversez juma de bucuresti.
Un catel mic si ochios se uita intrebator la mine. Eu ma duc spre el, el fuge a joaca, se intoarce, da din coada, se mai invarte de cateva ori si apoi isi odihneste capul sub mana mea. Il apuc de barbie, il chinui un pic, se face ca ma musca, se fereste, iar se intoarce. Ma latra un pic
hai la joaca. lasa serviciul, la ce iti trebuie. uite, ne jucam toata ziua, eu ma mai duc si fur un pic de carnita din debaraua lu tanti si ma intorc.

ham, ham... nu pleca! eu cu cine ma mai joc? nenea rau din colt ma alunga si ma injura. hai stai cu mine. ne jucam... ce iti trebuie tie servici? la joaca e frumos. am un culcus unde te las si pe tine.

ham, ham... hai serios, nu pleca. La ce iti trebuie servici. Sa vezi ce frumos ne jucam toata ziua. Iti arat unde am ascuns eu ieri toate oasele. le impartim... hai

Dau sa plec... ma intorc. Il mai mangai un pic, il monstroflocesc si il trag de caninii abia rasariti. Auci, cam ascutiti caninii astia. Dau iar sa plec. latratura obraznica si privirea sfioasa ma intorc din drum. cum sa nu ma joc cu tine? sigur ca ma joc. Toata ziua. cautam oase si alergam prin iarba... cum? ce e aia iarba? e o chestie verde, parfumata si moale. poti sa o si mananci daca vrei. Cum? n-ai vazut iarba pana acum? dar unde alergi tu? pe chestia asta gri? mda... ai dreptate, e cam dura si urata. dar ce sa faci? te-as duce la iarba sa vezi cum e dar uite.. acu tre sa fug la servici.

Din cand in cand arunc un ochi pe ceas. Afurisitu nu vrea sa stea in loc. Imi arata cum timpu trece, stie ca ma asteapta condica, aspra si cu o privire scrutatoare iar ai intarziat!

Gata, acu fug la servici.... afurisita de condica care isi cere semnatura. Azi as vrea sa uit cum se scrie. Cum se face D, cum sa semnez. Uite, nici cifrele nu vreau sa mi le amintesc. Si ochiul chioras al camerei de luat vederi care nu ma iarta, nu ma lasa sa mint, nu imi da voie sa ma strecor pe langa afurisita de condica. Stiu ele amandoua bine ce ma asteapta daca nu semnez.

Imi depun umila semnatura pe foaia aspra si urata, simpla, cu dungi negre puse in ordine prefacuta. Gata, am ajuns la servici. Ufff, hai ca n-am intarziat chiar asa de mult.

vineri, 14 septembrie 2007

Repede-repejor

Noapte.
Lumini pe ici pe colo, ratacite de cate-un felinar inveselit.
Pe trecerea de pietoni doi ochi traverseaza grabiti. Din globii lor vinisoare subtiri de sange curg pe caldaram. Clipesc speriati din gene uriase, lipite de ochi cu cate un pic de scoci. Se unesc pe alocuri si se rasfrang in jos sub greutatea cate unui strop de sange.
Un pitic cu gura de tomberon alearga dupa ei sa ii adune. Nu se poate dom'ne! atata mizerie facuta de doi ochi.
Felinarul oboseste. Lumina palpaie din ce in ce mai slab.
Se face intuneric.
Bezna si liniste.

vineri, 7 septembrie 2007

To be or not to be.... married













Am crescut cu iluzia nuntii... am crezut de fiecare data ca "this is the one" si nimic nu va interveni in iubirea noastra. Ca vom traversa impreuna fiecare hop si problema asa cum traversezi lacul.

De multe ori am vazut cum lacul se transforma in fluviu apoi in mare si in final intr-un ocean de netrecut. Uneori am stat si am privit de alaturi, alteori am facut pe dracu in patru sa opresc marea sa se tranforme in ocean, sa o silesc sa se intoarca la stadiul de lac.
Am esuat victorios de fiecare data. Am ramas cu gustul amar al despartirii si cu mii si mii de intrebari unde am gresit? unde a gresit? daca acolo la momentul ala - stiu eu care - actionam altfel, acum am mai fi fost impreuna?

Cu trecerea timpului am invatat sa depozitez cu grija toate intrebarile astea intr-un ungher si sa le las sa decanteze in speranta ca la un moment dat voi afla si raspunsul. Inca mai astept...

Acum, la un doar un pas distanta de nunta stau stramb si incerc sa gandesc drept. Desi poate imi fac mai mult rau decat bine, incerc sa imi aduc aminte cum visam la 18 ani, apoi la 23 si la 25 de ani; cum visam ca va fi barbatul ideal.

Am crescut cu poeziile lui Nichita Stanescu sub perna si muzica celor de la Vama Veche la maxim in urechi Si mi-am imaginat de multe ori iubirea la fel de idilica, feerica si perfecta.

Mi-am dorit barbati romantici care sa imi spuna la ureche povesti siropoase. Mi-a trecut. Ceva nu cadra cu viata sociala mult prea agitata. Cu noptile pierdute prin discoteci si mandria ca uite - totusi nu am cearcane desi nu dorm de 72 de ore.

Am vrut apoi barbati petrecareti, care sa tina pasul cu energia si cheful meu de dans. Dar i-am epuizat repede, dezamagita de lipsa de continut, de forma fara fond.

Am incercat si relatii de compromis, in care nu iubeam dar ma simteam iubita. Erau ca un foc de paie si imediat ce famoasa "chemistry" era doar scantei aruncate pe alocuri, dadeam bir cu fugitii.

Am cautat perfectiune in iubire cu disperare, de multe ori in detrimentul ambitiei de a-mi construi temeinic o cariera. Am cautat barbatul perfect care sa apara in zare, cu razele unui superb apus de soare in spate, erudit, de o inteligenta sclipitoare, generos si dispus sa imi satisfaca toate mofturile. Nu l-am vrut nici blond, nici brunet, nici inalt, nici slab, nici musculos... l-am vrut al meu pana la ultimul fir de par (deh... posesiva ca si cu jucariile in copilarie) Ba chiar i-am atribuit si defecte - constienta fiind ca orice om le are si, ca atare, si barbatul meu trebuie musai sa le aiba.

Si aici mi-am gasit greseala, fisura din armura barbatului meu perfect: are alte defecte. Nimic din ce mi-am imaginat eu, nici macar unul din cele pe care i le-am atribuit barbatului din fantezia mea. Are altele - unele mici, altele mari, unele peste care am trecut, altele peste care inca ma chinui sa trec, altele care mi se par de netrecut.

Si totusi... suntem la un pas distanta de nunta, cu alergaturi in stanga si in dreapta, ca totul sa iasa perfect, feeric, idilic. N-o fi el desprins nici din simbolismul lui Nichita, nici din romantismul lui Chirila dar e al meu si, inexplicabil, fara motiv, fara sa inteleg, fara sa constientizez de multe ori IL IUBESC! si DA, domne' il iau de barbat!